Perioadă de guvernare 28 decembrie 2000-21 decembrie 20004

 Scurta descriere

Potrivit Constituţiei, primul-ministru este desemnat de Preşedintele României în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.


  Descarca CV

Programul de guvernare

Guvernul se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile constituţionale, având la bază Programul de guvernare acceptat de Parlament (Publicat in M.Of. nr. 700/28.12.2000). Programul de guvernare este un document politico-administrativ, prin care sunt stabilite principiile, direcţiile de acţiune şi măsurile pe care guvernul urmăreşte să le aplice în timpul mandatului, în toate domeniile de activitate. Pentru realizarea Programului de guvernare Guvernul exercita funcţiile de strategie, reglementare, administrare, reprezentare şi autoritate de stat.

Descarca Program de guvernare 

Structura executivului

Guvernul este alcatuit din primul-ministru si ministri. Primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atributiilor legale care le revin.
Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din aparatul de lucru al primului-ministru, Secretariatul General al Guvernului, departamente şi alte asemenea structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului.
 

 

Mircea Geoana

Ministrul afacerilor externe

Hildegard Carola Puwak

Ministrul integrarii europene

Mihai Nicolae Tanasescu

Ministrul finanţelor publice

Rodica Mihaela Stanoiu

Ministrul justitiei

Ioan Mircea Pascu

Ministrul Apararii nationale

Ioan Rus

Ministrul de interne

Gheorghe Romeo Leonard Cazan

Ministrul dezvoltarii si prognozei

Marian Sarbu

Ministrul muncii si solidaritatii

Dan Ioan Popescu

Ministrul industriei si resurselor

Ilie Sarbu

Ministrul agriculturii,alimentatiei si padurilor

Aurel Constantin Ilie

Ministrul apelor si protectiei padurilor

Miron Tudor Mitrea

Ministrul lucrarilor publice,transporturilor si locuintei

Matei Agathon Dan

Ministrul turismului

Silvia Ciornei

Ministrul pentru intreprinderile mici si mijlocii si cooperatie

Ecaterina Andronescu

Ministrul educatiei si cercetarii

Razvan Theodorescu

Ministrul culturii si cultelor

Daniela Bartos

Ministrul sanatatii si familiei

Georgiu Gingaras

Ministrul tineretului si sportului

Dan Nica

Ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei

Octav Cozmanca

Ministrul administratiei publice

Vasile Dincu

Ministrul informatiilor publice

Petru Serban Mihailescu

Ministrul pentru coordonarea Secretarialului General al Guvernului

Acsinte Gaspar

Ministrul pentru realtia cu parlamentul

Ovidiu Tiberiu Musetescu

Ministrul autoritatii pentru privatizare si administrarea participatiunilor statului

Vasile Puscas

Ministru delegat la Ministerul Integrării Europene - negociator-şef cu Uniunea Europeană

Serban Constantin Valeca

Ministru delegat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării - pentru activitatea de cercetare

 

 


Comunicate emise in perioada 28 decembrie 2000-21 decembrie 2004


Sedinte de guvern din perioada 28 decembrie 2000-21 decembrie 2004


Note de fundamentare din perioada 28 decembrie 2000-21 decembrie 2004