Nota de Fundamentare -HG nr.826/25.10.2013
NOTĂ DE FUNDAMENTARE
la Hotărârea Guvernului nr. 826 /2013 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comercială „HIDROELECTRICA” - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei
Secţiunea 1
Titlul prezentului act normativ
HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comercială „HIDROELECTRICA” - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei
Secţiunea a 2-a
Motivul emiterii actului normativ
1. Descrierea situaţiei actuale Ministerului Economiei, are sub autoritate operatori economici cu capital majoritar de stat, în conformitate cu prevederile anexei nr. 2 lit. D la Hotărârea Guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, pentru care, conform Legii nr.31/1990 a societăţilor, cu modificările şi completările ulterioare, este necesară întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli. În conformitate cu prevederile art. 4 alin.(1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr.26/2013 privind intarirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitatile administrativ – teritoriale sunt actionari unici ori majoritari sau detin direct ori indirect o participatie majoritara, bugetele de venituri si cheltuieli ale operatorilor economici la care statul este actionar unic sau detine o participatie majoritara , dupa caz, se aprobă de către Guvern.
Mentionam ca, in data de 27 decembrie 2012 Guvernul Romaniei a aprobat Memorandumul cu tema:” Masuri ce trebuie avute in vedere la elaborarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2013 ale operatorilor cu capital sau patrimoniu detinut de stat”.
2. Schimbări preconizate Elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comercială „HIDROELECTRICA” S.A, operator economic, ce desfăşoară în principal activităţi privind producerea si furnizarea de energie electrica si livrarea serviciilor tehnologice de sistem, s-a realizat avându-se în vedere următoarele:
nivelul estimat al cererii pentru anul 2013 avand in vedere aparitia starii de insolventa in anul 2012;
nivelul estimat al inflatiei: 4,3%
prognoza de productie de 13.021.000 MWh, caracteristica unui an secetos din punct de vedere hidrologic;
creșterea prețului mediu de livrare a energiei electrice pe piața reglementată aprobat pentru anul 2013 prin decizia nr. 3312/19.12.2012 ANRE la 125 lei/MWh față de 72 lei/MWh din 2012;
nivelul stabilit prin acte normative pentru costurile ce sunt prevazute in legi speciale;
nivelul si structura cheltuielilor au fost estimate avand in vedere nivelul cheltuielilor materiale, consumurile specifice normate, prevederile legale privind amortizarea mijloacelor fixe, contributiile stabilite de lege aferente drepturilor salariale;
reducerea Cheltuielilor cu energia şi apa in anul 2013, cu 12% ca urmare a eliminării achiziţiei de energie electrică de la alţi producători. Cheltuielile cu apa brută uzinată se majorează cu 6% faţă de realizările preliminate ale anului 2012 în funcţie de cantităţile estimate a fi produse;
cheltuielile cu amortizarea activelor se majorează în anul 2013 cu 3%, ca urmare a punerii în funcţiune de noi capacităţi de producţie și ca urmare a rectificărilor operate, conform legislației aplicabile, necesare ca urmare a subdimensionării cheltuielilor cu amortizarea în perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței;
profitul brut propus a se realiza în anul 2013 este de 433.635.218 lei, faţă de pierderea preliminata pe anul 2012 de 162.736.449 lei;
nivelul cheltuielilor de personal s-a redus cu 15%, fiind corelat cu scaderea numarului de personal;
scaderea castigului mediu pe salariat cu aprox. 10%;
scaderea platilor si creantelor restante.
3. Alte informaţii În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr.26/2013 privind intarirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitatile administrativ – teritoriale sunt actionari unici ori majoritari sau detin direct ori indirect o participatie majoritara, bugetele de venituri si cheltuieli ale operatorilor economici la care statul este actionar unic/majoritar sau detine o participatie majoritara bugetul de venituri şi cheltuieli al Societăţii Comerciale „HIDROELECTRICA”- S.A. urmează să fie aprobat prin hotărâre de Guvern.
Nota de Fundamentare -HG nr.826/25.10.2013
Nota de Fundamentare -HG nr.826/25.10.2013