Tema: Întrevedere cu o delegaţie a Consiliului Director al BERD

Banii din privatizarea Băncii Comerciale Române (BCR) vor fi vărsaţi într-un Fond naţional de dezvoltare şi vor fi utilizaţi la finanţarea proiectelor mari de infrastructură, a afirmat Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, la Palatul Victoria, după întrevederea cu o delegaţie a Consiliului Director al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

„Banii nu vor merge la consum, ci vom face eforturi să gospodărim cât mai bine aceşti bani, să putem oricând să dăm socoteală contribuabilului român despre ce s-a întâmplat cu aceşti bani şi cum au fost cheltuiţi. Este responsabilitatea şi datoria noastră să folosim aceşti bani cât mai bine şi în folosul ţării” a declarat Primul-ministru.

Transparenţa în care s-a desfăşurat procesul de privatizare va caracteriza şi modul de gestionare a banilor din privatizare, a spus Călin Popescu-Tăriceanu. „Doresc ca în fiecare an ministrul de finanţe să vină în faţa opiniei publice şi să prezinte un raport în legătură cu modul în care aceşti bani au fost cheltuiţi, care sunt proiectele, care sunt sumele, cu alte cuvinte o dare de seamă în faţa adunării Generale a Acţionarilor, care sunt de data aceasta cetăţenii români contribuabili” a afirmat Tăriceanu.

Ministrul de finanţe, Sebastian Vlădescu, a precizat, la rândul său, că sumele rezultate din privatizări vor avea destinaţii clare, iar acestea vor fi făcute publice. „Acum suntem în faza in care vom promova proiectul de act normativ pentru fondul naţional de dezvoltare, iar modul de folosire a banilor se va face prin hotărâri de Guvern” a spus Vlădescu. „Vor exista nişte etichete foarte clare în aşa fel încât cetăţeanul român să ştie că în schimbul cotei de participare la cea mai mare bancă din România avem u număr de kilometri de autostrăzi, un număr de şcoli sau de spitale”.

Primul-ministru Tăriceanu şi-a exprimat convingerea că serviciile oferite de BCR vor creşte din punct de vedere al calităţii, ca urmare a experienţei şi tradiţiei Erste Bank. De asemenea, Călin Popescu-Tăriceanu şi-a manifestat dorinţa ca banca că se implice în sprijinirea sectorului privat, în cel al întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi în proiectele locale şi regionale. „De asemenea, aş fi foarte încântat dacă banca ar acorda atenţie proiectelor de interes local, regional care să ajute România să recupereze cât mai rapid decalajele care o separă de celelalte ţări ale UE să ajute economia românească să aibă o performanţă aşa cum avem în ultimi doi ani, o performanţă de creştere economică. Pentru că în final va fi un câştig în ambele părţi şi România va câştiga şi sunt convins că şi banca va câştiga” a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu.

Aceasta este o tranzacţie-reper, a spus Manfred Wimmer, Şeful grupului de strategie din cadrul Erste Bank, referindu-se la încheierea tranzacţiei de privatizare a BCR. “Este un reper de transparenţă în procesul de licitaţie şi un reper de transparenţă şi corectitudine în procesul tranzacţional”, a spus Wimmer. „De mâine vom începe să lucrăm împreună cu colegii noştri de la BCR în beneficiul economiei româneşti şi pentru lărgirea portofoliului nostru de clienţi în România”, a declarat reprezentantul Erste Bank.

Manfred Wimmer a subliniat că tranzacţia încheiată astăzi pentru BCR este cea mai mare făcută vreodată de instituţia sa. “Este, de altfel, cea mai mare achiziţie pe care o companie austriacă a făcut-o vreodată pe teritoriul altui stat şi este cea mai mare investiţie străină directă făcută vreodată în România”, a subliniat şeful grupului de strategie de la Erste.

Wimmer a arătat că, în viitorul apropiat, sectorul bancar va fi extrem de important pentru susţinerea potenţialului de creştere economică al României. El a precizat că funcţionarea bună a sistemului bancar, şi implicit a BCR, va fi o condiţie sine qua non pentru o absorbţie eficientă a fondurilor structurale şi de coeziune care vor intra în România după aderarea la UE.

Este important pentru Erste Bank să stimuleze competiţia pe piaţa românească printr-o ofertă îmbunătăţită de servicii oferite prin BCR, servicii care vor veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor români, a mai declarat Manfred Wimmer.

Jean-Marie Masse, Şeful Departamentului pieţe financiare din cadrul IFC, a subliniat că privatizarea de succes a BCR redus semnificativ riscul de ţară atribuit României. „Riscul de ţară pentru România a scăzut ca urmare a investiţiei pentru BCR făcută aici de Erste Bank. Această investiţie a funcţionat ca un magnet pentru atragerea atenţiei asupra potenţialului României”, a subliniat Jean-Marie Masse.

Reprezentantul Corporaţiei Financiare Internaţionale (IFC), a arătat că la întâlnirea acţionarilor IFC de luna trecută din Singapore, mulţi dintre aceştia erau foarte impresionaţi de realizările din ultimul timp ale României.

La rândul său, Hildegard Gacek, reprezentanta BERD, a arătat că succesul tranzacţiei încheiate astăzi marchează succesul cooperării dintre BERD, IFC cu Guvernul, comisia de supraveghere şi managementul de la BCR. „Reflectă un program comprehensiv de reformă care a avut succes datorită dedicării tuturor părţilor implicate.”, a spus Hildegard Gacek.

Angajamentul Guvernului, al comisiei de privatizare BCR şi al managementului băncii a împins înainte reforme care au creat valoarea BCR care a făcut posibil evenimentul de astăzi, a declarat reprezentantul BERD. Gacek a felicitat Guvernul pentru „privatizarea de succes, deschisă şi transparentă a BCR”, şi Erste Bank pentru investiţia făcută.