NOTĂ DE FUNDAMENTARE
la Hotărârea Guvernului nr. 303 /2011
pentru aprobarea Strategiei naţionale de raţionalizare a spitalelor

SECŢIUNEA 1
TITLUL ACTULUI NORMATIV

Hotărâre a guvernului pentru aprobarea Strategiei naţionale de raţionalizare a spitalelor

SECŢIUNEA A 2-A
MOTIVUL EMITERII ACTULUI NORMATIV

Schimbările politice şi anii de creştere economică au exclus din planurile de management ale sistemului medical noţiunile şi măsurile de raţionalizare a cheltuielilor. În anul 2009, în cadrul pachetului financiar agreat cu FMI şi UE, Banca Mondială s-a angajat să ofere asistenţă financiară sub forma împrumuturilor pentru politici de dezvoltare (Development Policy Loans). În categoria reformelor privind cheltuielile sectoriale a fost inclusă ca prioritate restructurarea şi raţionalizarea spitalelor, iar elaborarea şi implementarea unor măsuri în cadrul unei Strategii naţionale de raţionalizare a spitalelor şi a sistemului de sănătate reprezintă o condiţionalitate în acordul de împrumut cu Banca Mondială şi constituie baza de plecare pentru pregătirea unui nou împrumut de la Banca Mondială, bazat pe rezultate – RBF (Result-Based Financing).
- Tendinţele actuale, cu precădere cele din spaţiul european, sunt pentru descentralizarea administraţiei publice centrale şi conferirea unei autonomii sporite autorităţilor publice locale. Două dintre principiile ce stau la baza realizării obiectivelor strategiei se referă la plasarea pacientului - şi a cetăţeanului în general - în centrul sistemului de sănătate, împreună cu responsabilizarea decidenţilor în faţa sa. Acest lucru presupune o schimbare majoră a mecanismelor decizionale şi de responsabilizare, astfel încât decizia să poată fi luată cât mai aproape de locul unde sunt furnizate şi utilizate serviciile de sănătate. În acest mod se asigură o mai bună adecvare la nevoile de sănătate ale populaţiei concomitent cu responsabilizarea directă a celor ce iau deciziile în faţa comunităţii.
1. Descrierea situaţiei actuale
În prezent, Ministerul Sănătăţii, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, reprezintă autoritatea centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică. Ministerul Sănătăţii îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a) elaborează politici, strategii şi programe de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei, în acord cu Programul de guvernare, coordonează şi controlează implementarea politicilor, strategiilor şi programelor din domeniul sănătăţii populaţiei, la nivel naţional, regional şi local;
b) evaluează şi monitorizează starea de sănătate a populaţiei, ia măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia şi informează Guvernul referitor la indicatorii de sănătate, tendinţele de evoluţie şi despre măsurile necesare pentru îmbunătăţirea acestora;
c) reglementează modul de organizare şi funcţionare a sistemului de sănătate;
d) monitorizează, controlează şi evaluează activitatea instituţiilor sanitare şi ia măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii asistenţei medicale acordate populaţiei;
e) asigură, în colaborare cu instituţiile administraţiei publice centrale şi locale, resursele umane, materiale şi financiare necesare funcţionării instituţiilor din sistemul public de sănătate;
f) colaborează cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, cu cei ai societăţii civile şi cu mass-media în scopul educaţiei pentru sănătate a populaţiei şi adoptării unui stil de viaţă sănătos;
g) elaborează, implementează şi coordonează programe naţionale de sănătate, în scopul realizării obiectivelor politicii de sănătate publică;
În acelaşi timp, Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006 prevede că autorităţile publice locale trebuie să asigure, potrivit competenţelor lor, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind sănătatea şi că aceste autorităţi au competenţe exclusive în administrarea unităţilor sanitare publice de interes local.
Referitor la finanţarea sistemului sanitar, sectorul spitalicesc din România consumă în mod constant peste 50% din bugetul FNUASS (Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate), la care se adaugă fondurile alocate din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru investiţii în infrastructură, dotări cu echipamente medicale, programe naţionale de sănătate. Toate aceste fonduri duc la un procent cu mult peste media de 40% din cheltuielile de sănătate alocată pentru spitale în UE. Pentru marea majoritate a spitalelor, FNUASS continuă să reprezinte o sursă unică sau preponderentă de finanţare, deşi încă din anul 2002 s-a creat baza legală prin care autorităţile publice locale puteau contribui la susţinerea unor cheltuieli materiale şi servicii şi de capital.
România, în conformitate cu Strategia Europeană 2020, are obligaţia de a dezvolta politici publice adecvate pentru asigurarea sănătăţii populaţiei, inclusiv prin dezvoltarea serviciilor sociale de calitate şi a serviciilor de îngrijire de lungă durată, ca măsuri de suport destinate persoanelor vârstnice.
Principalele probleme identificate în cadrul sistemului de sănătate sunt:
- centralizarea instituţională excesivă şi lipsa autonomiei manageriale reale a spitalelor care reduc capacitatea acestora de a răspunde activ şi rapid la condiţiile sociale şi de piaţă în continuă schimbare;
- lipsa unui plan naţional şi a unor planuri regionale pe termen lung referitoare la serviciile spitaliceşti care pot să contrabalanseze creşterea autonomiei;
- un sistem de finanţare inadecvat care nu stimulează utilizarea cu eficienţă a fondurilor alocate acestui domeniu de asistenţă medicală şi care nu contribuie la creşterea calităţii serviciilor medicale;
- instabilitatea cadrului legislativ şi multiplele schimbări de concepţie în ceea ce priveşte politica sistemului sanitar.
2. Schimbări preconizate
Având în vedere prevederile art. 1981 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul trebuie să aprobe strategia de raţionalizare a spitalelor.
De asemenea art. 1 alin. (5) litera a din Legea nr. 90 / 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor cu modificările şi completările ulterioare prevede funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare.
Prin raţionalizarea sistemului de sănătate, Ministerul are ca obiective principale creşterea eficienţei în furnizarea serviciilor medicale, prin reducerea costurilor la nivelul unităţilor spitaliceşti, ceea ce va permite o redistribuire a resurselor către alte segmente de asistenţă medicală (medicină primară, asistenţa ambulatorie, asistenţa de zi, îngrijiri la domiciliu, etc) care pot asigura tratamentul unui număr mai mare de pacienţi, cu cheltuieli mai reduse faţă de cele din spitale, dar şi creşterea calităţii actului medical, a accesului la servicii, creşterea gradului de satisfacţie a pacienţilor şi a personalului medical.
Totodată, se urmăreşte descentralizarea actului decizional în materie de îngrijiri de sănătate curative şi responsabilizarea comunităţii locale faţă de nevoile de sănătate ale populaţiei din zona respectivă, în special în ceea ce priveşte administrarea unităţilor sanitare publice cu paturi de interes judeţean sau local.
În paralel, Ministerul Sănătăţii îşi va consolida funcţiile strategice, de dezvoltare de politici de sănătate publică, de reglementare în domeniul sănătăţii populaţiei.
De asemenea, având în vedere faptul că unele spitale nu asigură continuitatea asistenţei medicale, se propune ca acestea să fie reorganizate în cămine pentru persoane vârstnice, asigurându-se astfel şi creşterea numărului de centre sociale rezidenţiale necesare pentru a răspunde nevoilor reale de îngrijire a persoanelor de vârsta a treia aflate în situaţie de dependenţă.
În urma acestor intervenţii sistemul de sănătate din România va trebui să îndeplinească următoarele caracteristici minimale:
▪ Să furnizeze, permanent, servicii de sănătate integrate, bazate pe relaţii de îngrijire continuă, în care pacientul să primească serviciile medicale de care are nevoie şi în forme variate, la toate nivelurile de asistenţă.
▪ Noua organizare a sistemului va facilita accesul sporit la informaţii relevante al tuturor actorilor din sistemul de sănătate, toate acestea urmând a fi facilitate conform strategiei de informaţii din sănătate;
▪ Sistemul sanitar va trebui sa îşi crească transparenţa, să pună la dispoziţia pacienţilor şi familiilor acestora informaţii care să le permită să ia decizii informate atunci când aleg un furnizor de servicii de sănătate, un spital sau dintre alternativele de tratament. Acestea ar trebui să includă informaţii privind performanţa sistemului în ceea ce priveşte siguranţa, practica bazată pe dovezi şi satisfacţia pacientului;
▪ Toate deciziile luate în sistem, de la cele de alocare a resurselor la nivel naţional până la cele legate de metodele de diagnostic şi tratament vor trebui să fie bazate pe cele mai bune cunoştinţe ştiinţifice, disponibile la acel moment.
▪ Asigurarea calităţii serviciilor medicale va deveni un element fundamental al sistemului, noile structuri propuse urmând să aibă ca obiect exclusiv de activitate acest domeniu.
▪ Siguranţa va fi o caracteristică de bază a sistemului. Reducerea riscului şi asigurarea siguranţei pacientului va fi sprijinită prin sistemele şi procedurile informaţionale propuse şi prin sistemul de monitorizare a calităţii, care vor ajuta la recunoaşterea, prevenirea şi diminuarea erorilor.
▪ Organizarea sistemului va fi astfel făcută încât să faciliteze cooperarea intersectorială, esenţială pentru abordarea determinanţilor sănătăţii cu impact crescut asupra sănătăţii.
Prin implementarea activităţilor prevăzute în prezenta Strategie se urmăreşte realizarea obiectivelor strategice cuprinse în Strategia naţională privind serviciile de sănătate aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1088/2004.
3. Alte informaţii