Nota de Fundamentare -HG nr.845/30.10.2013

NOTĂ DE FUNDAMENTA E
la Hotărârea Guvernului nr. 845 /2013 privind alocarea temporară, pentru luna noiembrie a anului 2013, a unor sume din venituri din privatizare ordonatorilor principali de credite cu rol de Autoritate de management
Secțiunea 1
Titlul actului normativ

Hotărâre privind alocarea temporară, pentru luna noiembrie a anului 2013, a unor sume din venituri din privatizare ordonatorilor principali de credite cu rol de Autoritate de management

Secțiunea a 2-a
Motivul emiterii actului normativ

1. Descrierea situaţiei actuale În contextul crizei economice şi al obiectivelor majore de relansare a economiei şi reluare a dezvoltării sustenabile, Guvernul României urmărește, ca prioritate strategică fundamentală utilizarea, în integralitate, a celor 6,5 miliarde euro alocați României în anul 2013, pentru a evita riscul de dezangajare automată a acestor fonduri.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) are atribuţii în gestionarea financiară a asistenţei financiare nerambursabile acordată României de Comisia Europeană (CE), prin instrumente structurale, potrivit prevederilor cadrului legal naţional. În această calitate, trebuie să asigure fondurile necesare finanţării Autorităţilor de management pentru programele operaţionale finanţate din instrumente structurale în cadrul obiectivului convergenţă - Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) (în vederea efectuării plăţilor pentru rambursarea cheltuielilor eligibile către beneficiari şi pentru plata cheltuielilor eligibile rambursabile din cererile de plată aferente instrumentelor structurale), conform solicitărilor Autorităţilor de management.
Până în prezent, finanţarea a fost asigurată din instrumente structurale primite sub forma prefinanţării şi rambursării de la CE, în conturile programelor operaţionale gestionate de MFP prin Autoritatea de certificare şi plată (ACP), precum şi din sume alocate temporar din vărsăminte din privatizare în anul 2011, 2012 și în perioada martie –noiembrie 2013. În condiţiile epuizării prefinanţării CE, ca urmare a existenţei unei diferenţe substanţiale între procentul de prefinanţare acordat de CE (respectiv 9% pentru FEDR, 13% pentru FSE si 12,5 % pentru FC) şi procentul de prefinanţare acordat de România beneficiarilor de proiecte finanţate prin programele operaţionale din instrumente structurale, (maxim 35%), cât şi a faptului că sumele rambursate de CE în 2013 au fost utilizate cu prioritate pentru reîntregirea sumelor alocate din venituri din privatizare prin Hotărâri ale Guvernului, este obligatorie identificarea altor surse de finanţare a cheltuielilor efectuate în cadrul programelor operaţionale, pentru a nu periclita ţinta de absorbţie pentru anul 2013.

2. Schimbări preconizate Având în vedere nevoia urgentă de asigurare a necesarului de fonduri la nivelul Autorităţii de certificare şi plată/Autorităţilor de management pentru efectuarea plăţilor în conturile beneficiarilor, în scopul implementării optime a programelor operaţionale, precum şi posibilitatea alocării sumelor din venituri din privatizare înregistrate în contul general al Trezoreriei Statului, a fost iniţiat prezentul act normativ.
Sumele vor fi alocate temporar din venituri din privatizare înregistrate în contul curent în valută al Ministerului Finanțelor Publice deschis la Banca Națională a României, în conformitate cu prevederile art. 111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare, și vor asigura necesarul de finanţare al Autorităţilor de management pentru luna noiembrie a anului 2013. Termenul pentru efectuarea plăţilor cererilor de rambursare şi a cererilor de plată de către ordonatorii principali de credite cu rol de Autorităţi de management, din sumele transferate de Autoritatea de certificare și plată este de 10 zile.
Totodată, prin prezentul act normativ sunt aprobate şi mecanismele de reconstituire a veniturilor din privatizare.
Prin promovarea prezentului act normativ se urmăreşte asigurarea operativă a fondurilor necesare Autorităţilor de management în vederea efectuării plăţilor în conturile beneficiarilor, cu efecte asupra gradului de absorbţie.

3. Alte informaţii Nu au fost identificate.